„Sunt o duzină de echipe care ar vrea să-l transfere pe Chivu!** Nu am discutat nimic cu Bayern, e prematur!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Impresarul Victor Becali a declarat, marți, pentru site-ul fcinternews.it, că nu a discutat nimic despre transferul fundașului echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, la formația Bayern Munchen.

„Nu am dicutat cu Bayern Munchen. Cred că sunt o duzină de echipe care ar vrea să-l transfere pe Chivu. Trebuie să precizez că nu știu de unde a apărut zvonul care anunța un acord al jucătorului cu AC Milan. Nu este nimic adevărat. Nu există nicio ofertă de la Milan, dar dacă exista puteam discuta. Acum e prematur să spunem ceva, vom vedea ce se va întâmpla în lunile următoare”, a spus Becali.

Victor Becali a negat informațiile conform cărora președintele clubului Inter Milano, Massimo Moratti, i-ar fi spus lui Chivu că îi prelungește contractul dacă nu va mai fi reprezentat de firma de impresariat a fraților Becali: „Sunt invenții. Moratti este un domn, avem o relație bună și nu cred că ar genera o astfel de situație. Până la finalul lunii vom avea o întâlnire pentru a ști dacă Inter Milano dorește să-i prelungească contractul. Noi nu am avansat nicio cerere, așteptăm oferta clubului”.

Cristian Chivu, în vârstă de 31 de ani, mai are contract cu Internazionale Milano până la sfârșitul sezonului și în acest moment poate negocia orice club.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge şi la 15 lei
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge…
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
SALARIU obligatoriu în România. S-au stabilit NOILE REGULI de la UE
SALARIU obligatoriu în România. S-au stabilit NOILE REGULI de la UE
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×